Știi un caz de abuz?

Eşti într-o situaţie dificilă? Ai nevoie de ajutor, de o persoană de încredere? Sau poate un prieten, un cunoscut de-al tău are nevoie de ajutor?

Donează!

Nu ezita să ajuţi pe cineva. Donaţiile tale pot face un bine celor care au nevoie de ajutor. Donaţiile pot fi făcute în MDL sau EURO la conturile respective.

Ce este abuzul asupra copilului?

Abuzul şi neglijarea copilului reprezintă un fenomen social foarte complex, întâlnit din cele mai vechi timpuri. Ca fenomen care desemnează violenţa împotriva copilului, a fost recunoscut doar în 1962, odată cu iniţiativa lui Henry Kempe, pediatru din Colorado, SUA, care a formulat, pentru medicii din lumea întreagă, conceptul de „sindrom al copilului bătut”. Din acest moment, problema copilului maltratat a devenit o preocupare nu doar pentru medicină, ci şi pentru alte ştiinţe.

La momentul actual, definirea fenomenului de maltratare a copilului se face din perspectivă medicală, psihologică, culturală, legislativă, etc. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abuzul reprezintă orice formă de maltratare fizică şi / sau psihică, abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri comerciale sau orice alt tip de exploatare care poate cauza daune efective sau potenţiale pentru sănătatea, supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în contextul unei relaţii de responsabilitate, încredere sau autoritate. („Preventing Child Maltreatment: a guide to taking action and generating evidence”, WHO, 2006)

Din punct de vedere juridic,abuzul este încălcarea normelor legale care apără relaţiile sociale ce asigură o bună şi normală creştere şi dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului.

Legislaţia internaţională şi naţională încearcă să definească criteriile minime pentru asigurarea îngrijirii copilului, inclusiv a celei legale şi sociale în cazurile traumelor produse non-accidental sau în urma atenţiei medicale neadecvate. Definiţiile legale ale maltratării copilului subliniază dreptul copilului la protecţia vieţii, sănătăţii, integrităţii psihice şi fizice.

Definiţiile derivate din ştiinţele sociale evidenţiază contextul individual, familial şi social al maltratării.Maltratarea este orice formă voluntară de acţiune sau omitere a unei acţiuni care este în detrimentul copilului şi are loc profitând de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor şi de a se autoservi. (Popescu V., Răduţ M. „Copilul maltratat”/ Viaţa medicală, 420, n.2 anul X, 1998)

Psihologia abordează maltratarea din perspectiva vulnerabilităţii copilului, în contextul relaţiilor părinte/îngrijitor - copil, iar sociologia tratează abuzul copilului ca un incident particular, care reprezintă un spectru mai larg de probleme şi factori de risc cu caracter social.

Vulnerabilitatea copilului reiese din particularităţile psihocomportamentale şi de vârstă specifice:

  • lipsă aproape completă de posibilităţi fizice şi psihice de apărare,
  • capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, în special, a adulţilor,
  • capacitate redusă de înţelegere a efectelor, a consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane,
  • capacitate empatică redusă,
  • imposibilitate de a discerne între intenţiile bune şi cele rele ale altor persoane,
  • nivel înalt de sugestibilitate şi al credulităţii, sinceritate şi puritate a sentimentelor, gândurilor şi intenţiilor etc.

Astfel, copilul poate fi uşor antrenat în acţiuni victimizante pentru el, poate fi manevrat, minţit, determinat să comită acte, ale căror consecinţe negative pentru el şi pentru alţii nu pot să le prevadă. Fiind, uneori, în imposibilitate de a rezista unor promisiuni, recompense oferite mai ales de către persoanele adulte, care aparent le inspiră încredere şi securitate emoţională, pot să cadă uşor pradă agresorilor.

Copiii sunt dependenţi de cei care îi îngrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice şi emoţionale. Diferenţa de putere şi capacitatea de înţelegere îl poate face pe adult să profite de pe urma unui copil.

Profitul poate lua diverse forme: descărcarea nervozităţii acumulate datorată stresului vieţii cotidiene, satisfacţia oferită de trăirea sentimentelor de superioritate. Se întâmplă ca abuzul sexual asupra copiilor să fie săvârşit de părinţi, bunici, alte rude apropiate sau alţi adulţi de „încredere”, cum ar fi prietenul mamei, profesorul, vecinul sau persoana care îngrijeşte copilul.

Copilul este stimulat sau obligat să se angajeze în relaţia abuzivă. Aceasta se realizează prin recompense şi / sau ameninţări. Activitatea sexuală este prezentată ca ceva special, iar copilului i se spune că ar trebui să se considere norocos pentru faptul că are „şansa” să participe la ea. Copilul nu are capacitatea de a înţelege ceea ce se întâmplă.

Din Daniela Sîmboteanu ”Audierea legală a copiilor victime/martori ai abuzului și neglijării” - Chişinău, 2009