Știi un caz de abuz?

Eşti într-o situaţie dificilă? Ai nevoie de ajutor, de o persoană de încredere? Sau poate un prieten, un cunoscut de-al tău are nevoie de ajutor?

Donează!

Nu ezita să ajuţi pe cineva. Donaţiile tale pot face un bine celor care au nevoie de ajutor. Donaţiile pot fi făcute în MDL sau EURO la conturile respective.

Tehnici de disciplinare pozitivă (partea 1)

Disciplinarea este un proces de învăţare a unui comportament adecvat care cere efort şi răbdare, atât din partea copilului, cât şi a părintelui. Prezentăm metodele de disciplinare pentru situaţii când copilul învaţă un comportament nou.

Când copilul învaţă un comportament nou.

Pentru a ajuta copiii să înveţe mai uşor un comportament, vă recomandăm să respectaţi următoarele etape:

  • Definiţi clar comportamentul pe care doriţi să-l înveţe copilul.

De exemplu - spălatul pe mâini înainte de servirea mesei.

  • Descompuneţi în paşi mici comportamentul respectiv.

Când comportamentul care trebuie învăţat este prea complex pentru a permite învăţarea lui globală, descompuneţi comportamentul în paşi mai mici. De exemplu - ridicarea mânecilor, pornirea robinetului, udarea mâinilor, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, clătirea mâinilor, ştergerea mâinilor, aranjarea mânecilor.

  • Folosiţi îndrumarea.

Îndrumarea constă în a ajuta copilul pe parcursul efectuării comportamentului în vederea facilitării însuşirii acestuia. În funcţie de tipul de comportament prin care se face îndrumarea, aceasta poate fi:

Îndrumare fizică - atunci când trebuie învăţat un comportament motor, cum ar fi scrisul în clasa I. În acest caz, părintele conduce mâna copilului arătându-i cum să scrie o literă. Luaţi mâinile copilului în mâinile dumneavoastră şi executaţi mişcările necesare spălării mâinilor.

Îndrumare verbală - constă într-o serie de mesaje verbale transmise înainte sau în timpul manifestării unui comportament, legate de modul de execuţie a unui comportament sau de etapele parcurse în realizarea lui. De exemplu - În timp ce vă spălaţi pe mâini împreună cu copilul exprimaţi verbal etapele care urmează (acum ne săpunim,…acum ne ştergem).

Îndrumare prin modelare – presupune să oferiţi copilului un model de realizare a comportamentului respectiv; astfel, copilul vă poate observa pe dumneavoastră, pe alţi copii, personaje din filme sau din desene animate. De exemplu - Copilul vă poate observa pe dumneavoastră sau poate urmări personaje din filme, din desene animate sau din poze care se spală pe mâini pentru a vedea cum se procedează.

  • Recompensaţi aproximările succesive ale comportamentului dorit.

E important ca în faza de învăţare a unui comportament să recompensaţi imediat orice aproximare a acestuia de către copil. Astfel, el va avea curaj să continue. De exemplu - Recompensaţi copilul chiar dacă nu se şterge bine pe mâini, ci doar le pune pe prosop.

  • Ignoraţi aproximările succesive ale etapelor anterioare.

Pe măsură ce copilul progresează vor fi recompensate ultimele şi cele mai bune aproximări ale comportamentului. Aproximările depăşite vor fi ignorate. De exemplu - Dacă copilul ştie deja să se şteargă pe mâini, recompensaţi-l numai atunci când execută bine etapa respectivă.

  • Retrageţi treptat îndrumarea dumneavoastră.

În momentul în care vedeţi că se descurcă singur evitaţi să-i mai spuneţi ce să facă. Ex. Dacă vedeţi că ştie care sunt etapele spălării pe mâini nu-i mai spuneţi nimic. Astfel îi comunicaţi copilului că aveţi încredere în el şi că se poate descurca singur.

  • Recompensaţi la intervale neregulate comportamentul dobândit.

Pentru a consolida un comportament e important să începeţi să-l recompensaţi doar din când în când, la intervale neregulate. Asiguraţi-vă, însă, că acest comportament este învăţat, înainte de a trece la faza de consolidare. Ex. Recompensaţi efortul copilului de a se spăla pe mâini doar din când în când.

În realizarea cu succes a acestei metode este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai întâi recompensate, iar apoi consolidate. Ţineţi minte că învăţarea presupune efort şi muncă repetată!

Aplicaţie: Alegeţi un comportament nou pe care credeţi că vrea să-l înveţe copilul şi descrieţi paşii necesari după modelul de mai sus.

Sursa: www.scribd.com