Știi un caz de abuz?

Eşti într-o situaţie dificilă? Ai nevoie de ajutor, de o persoană de încredere? Sau poate un prieten, un cunoscut de-al tău are nevoie de ajutor?

Donează!

Nu ezita să ajuţi pe cineva. Donaţiile tale pot face un bine celor care au nevoie de ajutor. Donaţiile pot fi făcute în MDL sau EURO la conturile respective.

Comunicarea înseamnă mai mult decât a vorbi (partea 2)

Atunci când reflectăm sentimentele pe care le exprimă copilul e important să o facem într-un mod cât mai specific. Părinţii consideră de multe ori că este dificil să se gândească la cuvinte care să exprime sentimentele. Pentru a vă ajuta în acest sens, am alcătuit două liste care conţin cuvinte ce exprimă bucuria şi, respectiv, supărarea. Citiţi-le cu atenţie şi căutaţi şi alte exemple.


Cuvinte care exprimă „bucuria”:

 

acceptat apreciat fericit
capabil confortabil încrezător
încurajat emoţionat bucuros
relaxat recunoscător împlinit
iubit mulţumit mândru
eliberat respectat satisfăcut

  

Cuvinte care reflectă „supărarea”:

 

fără speranţă rănit furios
inadecvat anxios incapabil
plictisit părăsit învins
mizerabil dezamăgit respins
descurajat trist nerespectat
stupid în dubiu nedreptăţit
stânjenit nefericit doborât
neiubit speriat inferior
vinovat îngrijorat  

 

Evitaţi să repetaţi cuvântul „supărat”. Repetând frecvent „eşti supărat” poate comunica faptul că nu îl înţelegeţi. Fiţi mai specific în răspunsurile date, încercând să clarificaţi ce înseamnă pentru copil „supărat”. În alegerea cuvântului folosit pentru reflectarea sentimentelor, condiţia este ca sensul cuvântului ales să fie pe înţelesul copilului.

Câteva recomandări privind ascultarea reflexivă:

  • Fiţi atent la tonul pe care îl folosiţi şi evitaţi atitudinea de „cel care citeşte gândurile”.
  • Există situaţii când nu se recomandă ascultarea reflexivă. Folosirea ei neadecvată poate să îl facă pe copil să evite comunicarea. Nu răspundeţi la fiecare comentariu al acestuia. Fiţi discret. Identificaţi situaţiile în care copilul doreşte să vorbească şi pe cele în care preferă să păstreze tăcerea.
  • Ascultarea reflexivă poate uneori să funcţioneze ca şi recompensă pentru un comportament greşit al copilului. De exemplu, dacă el continuă să aducă în discuţie aceeaşi problemă sau una similară, acest lucru poate să se datoreze faptului că a descoperit o metodă eficientă de a atrage atenţia sau simpatia cuiva şi nu are nici o intenţie de a rezolva problema adusă în discuţie. În acest caz, este bine să evitaţi ascultarea reflexivă sau chiar să menţionaţi aşteptările dumneavoastră legate de rezolvarea problemei.
  • Astfel, atunci când copilul aduce în discuţie o anumită problemă doar pentru a capta atenţia părintelui, un răspuns eficient ar putea fi: „am discutat această problemă de câteva ori; cred că nu pot să te ajut dar sunt sigur că vei putea să o rezolvi şi singur”. Dacă, totuşi copilul insistă, rămâneţi tăcut şi ocupaţi-vă de altceva sau schimbaţi subiectul. Probabil copilul este nemulţumit de răspunsul primit, dar în acest caz va învăţa că sunteţi dispus să îl ajutaţi doar dacă şi el depune un efort pentru soluţionarea problemei.

Comentarii frecvente ale părinţilor în legătură cu ascultarea reflexivă.

Unii părinţi sunt sceptici când aud prima dată despre ascultarea reflexivă. Comentariile frecvente sunt:

√ De ce să folosesc aceleaşi cuvinte pe care copilul tocmai mi le-a spus?

√ Nu-mi place să fiu nevoit să mă opresc şi să mă gândesc înainte de a-i da copilului un răspuns.

√ Nu-mi place să-i spun astfel de lucruri, mi se pare nenatural.

√ De ce să folosesc aceleaşi cuvinte pe care copilul tocmai mi le-a spus?

Ascultarea reflexivă presupune mai mult decât simpla repetare a cuvintelor copilului. Mai degrabă indică faptul că încercaţi să înţelegeţi sentimentele şi mesajul pe care vi l-a transmis copilul.

Uneori copilul transmite în mod direct mesaje ce conţin sentimentele nutrite faţă de cineva („Îl urăsc pe acel copil”). Dar, de obicei, sentimentele sunt exprimate mai mult prin poziţia corpului şi prin tonul vocii decât prin cuvinte. De exemplu, dacă un copil plânge şi spune. „Toţi copiii mă învinovăţesc!”, lacrimile şi tonul vocii copilului vă spun că este rănit, jignit, înainte ca el să vă comunice verbal acest lucru („Toţi copiii mă învinovăţesc şi mă simt rănit”). Cineva care ştie să asculte este sensibil la sentimentele care însoţesc mesajul (Te simţi rănit, deoarece copiii te învinovăţesc.”). Când aţi reuşit să descifraţi sentimentele şi să le exprimaţi, copilul ştie că l-aţi înţeles.

Când copilul îşi exprimă direct sentimentele („Urăsc copiii!”), nu trebuie să răspundem ca un papagal („Urăsc copiii!), ci putem răspunde simplu: „Eşti foarte supărat pe ei!”. În acest caz nu doar am repetat cuvintele copilului, ci i-am arătat că l-am înţeles.

√ Nu-mi place să fiu nevoit să mă opresc şi să mă gândesc înainte de a-i da copilului un răspuns.

Dacă sunteţi mulţumit de comunicarea cu copilul dumneavoastră poate că nu trebuie să învăţaţi despre ascultarea reflexivă. Pentru majoritatea părinţilor, însă, răspunsul impulsiv dat copiilor duce la neînţelegeri. Părinţii impulsivi sunt uşor de manipulat de către copiii proprii, prin faptul că se pot comporta în prezenţa lor aşa cum se aşteaptă aceştia.

√ Nu-mi place să-i spun astfel de lucruri, mi se pare nenatural.

Într-adevăr, putem spune că învăţarea unui comportament nou este incomod. Aţi utilizat anumite modele de răspuns cu care v-aţi obişnuit un timp îndelungat şi de aceea sunt dificil de schimbat. A învăţa astfel de răspunsuri noi este asemănător cu orice alt tip de învăţare. Să luăm un exemplu: prima încercare de a lovi o minge pe un teren de tenis sau de golf este nefamiliară şi artificială. Prin practică îndelungată, aceasta devine familiară şi aproape naturală. În acelaşi mod, cu cât aplicaţi mai mult ascultarea reflexivă, cu atât se va îmbunătăţi comunicarea cu copiii, aceasta ducând şi la ameliorarea relaţiei dintre voi.

Cum răspund copiii când părinţii folosesc pentru prima dată ascultarea reflexivă?

• Aşteptaţi-vă la o reacţie poate mai puţin plăcută din partea copiilor, în momentul în care aplicaţi pentru prima dată ascultarea reflexivă. Copilul ar putea să fie surprins sau să fie de acord cu afirmaţiile dumneavoastră spunându-vă: „da, este adevărat”, dar apoi să plece. În acest moment aţi putea încerca să menţineţi comunicarea spunându-i „vrei să-mi povesteşti mai multe despre asta?”, sau, în funcţie de situaţie, aţi putea să nu răspundeţi şi să aşteptaţi o nouă oportunitate.

• Nu încercaţi să forţaţi copilul să vă împărtăşească sentimentele lui. Experienţa ascultării reflexive poate fi stânjenitoare pentru copil, iar răspunsurile bine intenţionate pe care i le daţi pot fi privite ca încercări de a-i invada intimitatea. În cazul în care încercaţi să forţaţi lucrurile, copilul se poate simţi neînţeles. Vor mai fi şi alte oportunităţi de a restabili comunicarea cu copilul, dacă încercaţi să răspundeţi la dorinţa acestuia de a comunica deschis. Copilul este liber să accepte sau să respingă oferta dumneavoastră de a-l ajuta. Nu vă descurajaţi în cazul în care copilul nu răspunde imediat; amintiţi-vă că aceasta este o experienţă nouă, care poate fi incomodă pentru el. Unii copii nu vor dori să continue să vorbească cu părinţii despre sentimentele lor. Aceasta se întâmplă, de obicei, când copiii se confruntă cu sentimente puternice cum ar fi acelea de mânie, durere sau supărare. Răspunsul dumneavoastră poate încuraja în continuare comunicarea. De exemplu, copilul vă poate acuza: „Nu mă laşi niciodată să fac nimic!”, afirmaţie la care puteţi răspunde: „Eşti supărat şi simţi că sunt nedrept”. Copilul vă poate da replica în continuare: „Da, sigur că eşti” Mă tratezi ca pe un bebeluş!”. Ce veţi face acum? Nu intraţi în panică: continuaţi cu răspunsurile deschise: „Ţi se pare că nu am încredere în tine etc.”. Continuaţi în aceeaşi manieră până când problema pare să se rezolve sau până când tonul sau comportamentul copilului indică faptul că ar trebui să vă opriţi.

• Nu vă preocupaţi să oferiţi răspunsuri perfecte. Dacă sunteţi sincer în încercarea de a înţelege copilul, dar nu îi identificaţi corect sentimentele, el vă va da de înţeles acest lucru şi mai puteţi încerca odată.

• De asemenea, continuaţi chiar dacă rezultatele sunt puţin vizibile. Amintiţi-vă că până acum aţi comunicat într-un alt mod şi este nevoie de timp pentru ca şi copilul să înţeleagă că schimbarea produsă este conjuncturală (spre exemplu – că nu doriţi să obţineţi ceva prin comportamentul dumneavoastră prietenos).

Sursa: www.scribd.com