Știi un caz de abuz?

Eşti într-o situaţie dificilă? Ai nevoie de ajutor, de o persoană de încredere? Sau poate un prieten, un cunoscut de-al tău are nevoie de ajutor?

Donează!

Nu ezita să ajuţi pe cineva. Donaţiile tale pot face un bine celor care au nevoie de ajutor. Donaţiile pot fi făcute în MDL sau EURO la conturile respective.

Când ar trebui să ne îngrijoreze comportamentul copilului?

Atunci când stabilim dacă un comportament este adecvat sau nu, trebuie să ţinem cont de mai mulţi factori, excluzând situaţiile în care:

1) este vorba despre un comportament specific vârstei respective (asigurându-vă, în acelaşi timp, că nu sunteţi tentat să îl consideraţi ca pe ceva care „trece cu vârsta”);

2) a apărut într-un anumit mediu care facilitează manifestarea comportamentului;

3) apare datorită caracteristicilor individuale ale copilului;

4) este un comportament acceptabil în alte familii, dar nu corespunde cu standardele comportamentale ale familiei din care face parte copilul.

1. Caracteristicile de vârstă ale copilului

Vârsta preşcolară (3-6 ani)

  • Convingerea că ceilalţi percep lumea ca şi el şi că nu există un alt punct de vedere („egocentrism”);
  • Este important pentru el să spună „NU”, îi dă un sentiment al controlului (ex. refuză să facă ceea ce i se spune);
  • Are nevoie de ajutor pentru a-şi putea controla reacţiile emoţionale;
  • Începe să înveţe ce este potrivit pentru anumite situaţii sociale (când trebuie să salute, să mulţumească);
  • Spune „minciuni” despre lucruri care s-au întâmplat sau ar dori să se întâmple (ex. inventează o întreagă poveste despre cum s-a dus în drumeţie cu alţi copii şi s-au întâlnit cu ursul) - acestea fiind mai degrabă rodul imaginaţiei decât minciuni autentice;
  • Are crize de furie dacă lucrurile nu se întâmplă după placul lui, dar începe să se controleze dacă i se explică de ce nu poate face sau avea anumite lucruri;
  • Hiperactivitate (se apucă de multe activităţi pe care nu le termină şi îi este greu să stea mai mult timp într-un loc);
  • Nelinişte şi teamă legate de despărţirea mai îndelungată de părinţi, de pildă, când trebuie să meargă la grădiniţă.

Vârsta şcolară mică (6-10 ani)

  • Copilul preia de la părinţi comportamente sau percepţii legate de evenimente sau persoane;
  • Relaţia cu copiii de aceeaşi vârstă devine tot mai importantă;
  • Evaluarea propriei persoane în termeni de însuşiri pozitive sau negative se realizează prin comparaţie cu alţi copii;
  • Are multă energie, nu are răbdare să persiste în activităţi statice – ex. să îşi facă temele.

Preadolescenţa / pubertatea (10-14 ani)

  • Prietenii devin grupul de referinţă pentru preadolescent, părinţii având o influenţă tot mai mică;
  • Se manifestă tot mai pregnant nevoia de independenţă;
  • Vrea să fie competitiv, să exceleze într-un domeniu, acest lucru fiind important pentru a-şi menţine statutul în grupul de prieteni;
  • Petrece mai puţin timp cu părinţii;
  • Începe să manifeste interes faţă de sexul opus;
  • Realizează faptul că părinţii nu sunt perfecţi;
  • Caută noi modele, în afară de părinţi;
  • Începe să aibă interes pentru viitorul apropiat;
  • Devine tentat să experimenteze fumatul, alcoolul şi alte droguri.

Adolescenţa (15-18 ani)

  • Grupul de prieteni are un rol important în formarea unei păreri despre propria persoană;
  • Este într-un proces de constituire a valorilor;
  • Modificările hormonale la această vârstă determină fluctuaţii emoţionale exprimate prin: sensibilitate excesivă, plâns, nevoia de activitate fizică sau reacţii emoţionale necontrolate (spre exemplu - râde fără nici un motiv);
  • Are nevoie de un „spaţiu privat” (spre exemplu - să aibă camera lui, să nu i se asculte convorbirile telefonice, etc.);
  • Poate avea sentimentul că este puternic şi „atotştiutor”, simultan cu cel de inadecvanţă sau eşec;
  • Are nevoie să se relaţioneze la adult de la egal la egal;
  • Este tentat să experimenteze fumatul, consumul de alcool, alte droguri;
  • Manifestă interes faţă de sexul opus.

2. Mediul în care apare comportamentul

Atunci când evaluăm dacă un comportament este adecvat sau inadecvat, pe lângă caracteristicile de vârstă trebuie să ţinem cont şi de condiţiile în care se manifestă. Comportamentul survine de multe ori doar într-un anumit context, apariţia lui fiind facilitată de caracteristicile acestui mediu (spre exemplu - sunt prezente persoane semnificative pentru copil) sau de modificările din mediul respectiv.

Astfel, pot fi amintiţi anumiţi factori externi: stresul familial, conflictele din familie, stilul parental, mediul în care creşte copilul în familie şi în afara ei.

3. Diferenţele individuale dintre copii

De asemenea, trebuie să ţinem cont de diferenţele dintre copii. Fiecare este unic în ce priveşte:

  • Nivelul de activism (este mai activ sau mai inert);
  • Sensibilitatea (unii reacţionează la orice modificare din mediu, în sens pozitiv sau negativ, alţii, în schimb sunt mai indiferenţi);
  • Ritmul biologic (unii copii au nevoie de un program, alţii pot să se adapteze mai uşor la schimbări – spre exemplu, ora la care iau masa);
  • Exprimarea emoţională (intensă sau mai interiorizată);
  • Curiozitatea (unii explorează mai mult, asumându-şi riscuri, alţii sunt mai rezervaţi, luându-şi măsuri de precauţie);
  • Adaptabilitatea (diferă în funcţie de situaţiile în care se produc schimbări);
  • Toleranţa la frustrare şi amânarea recompensei (unii persistă mai mult în sarcină, în pofida dificultăţilor întâmpinate, alţii renunţă mai repede, având nevoie de încurajare pentru a continua – spre exemplu, atunci când au de făcut teme);
  • Concentrarea (unii se pot angaja în sarcini care presupun concentrare timp mai îndelungat, alţii au nevoie de ceva dinamic, plictisindu-se uşor);
  • Diferenţele dintre fetiţe şi băieţi.

4. Standardele comportamentale ale familiei

Pe lângă diferenţele individuale ale copilului există şi diferenţele specifice familiei. Astfel, în unele familii ora de culcare nu este cea mai importantă, stilul de viaţă nu impune stabilirea unui orar fix pentru orele de somn, dar dacă este vorba de o familie în care copiii trebuie să meargă la şcoală, cel mai probabil se va impune respectarea orelor de culcare. În primul caz, dacă copilul vrea să se joace după ora 21.00 nu va fi nici o problemă pentru familie, dar în a doua situaţie, jocul după o anumită oră poate constitui o problemă comportamentală.

După ce am observat comportamentul copilului ţinând cont de criteriile amintite, ne putem pune problema dacă este necesară disciplinarea.

Sursa: www.scribd.com