Știi un caz de abuz?

Eşti într-o situaţie dificilă? Ai nevoie de ajutor, de o persoană de încredere? Sau poate un prieten, un cunoscut de-al tău are nevoie de ajutor?

Donează!

Nu ezita să ajuţi pe cineva. Donaţiile tale pot face un bine celor care au nevoie de ajutor. Donaţiile pot fi făcute în MDL sau EURO la conturile respective.

Abuzul sexual asupra copiilor: Cum să-i ajuți să depășească aceste experiențe

Pentru majoritatea părinților este o provocare însăși discuția cu copilul lor despre dezvoltarea sexuală. Discuția despre abuz sexual este și mai sensibilă, și mai dificilă ca urmare a încărcăturii emoționale dureroase pe care o implică.

Psihologul din cadrul Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), Parascovia Topada, vine cu următoarele recomandări pentru părinți:

Este important pentru părinții al căror copil a trecut prin experiența unui abuz sexual să înțeleagă că consecințele abuzului sexual depind de mai mulți factori, printre care calitatea structurii familiale (la nivel de relaționare și suport) și reacția după descoperirea abuzului, dat fiind faptul că se întâmplă rar ca un copil victimă a abuzului să vorbească cu unul dintre părinți.

S-ar putea ca părinții să experimenteze emoții puternice, dezorganizante, de furie, anxietate, neîncredere și vinovăție care vor influența reacția lor și capacitatea de a-și susține și îngriji copilul. De aceea este recomandabil să-și recunoască și să accepte aceste emoții și să solicite sprijin specialiștilor (psiholog, pediatru, asistent social) atunci când se simt copleșiți.

Pentru a-și putea susține și îngriji copilul, în procesul de depășire a traumei, părinții trebuie să fie suficient de stabili emoțional pentru a nu agrava suferința copilului. Extremele precum dramatizarea situației sau comportamentul „de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic grav” sunt, recomandabil, de evitat. Copilul are nevoia să-i fie validate (recunoscute) emoțiile și sentimentele pe care le are, fără a le exagera sau diminua din importanță.

Este posibil ca părintele să nu poată crede că copilul lui a fost abuzat sexual (o primă reacție). Negarea este o reacție (de șoc) la o informație care nu poate fi procesată, gândită. Cu toate acestea, părintele trebuie să găsească putere și maturitate să-și asigure copilul că are toată încrederea în veridicitatea cuvintelor lui. În asemenea cazuri copiii mint foarte rar. Dacă un părinte nu va investi cu încredere în mărturia copilului, va distruge certitudinea referitoare la protecția și încrederea cu care au investit adulții.

Este necesar ca părintele să fie pregătit să-și asculte copilul, să-l asigure că a făcut bine pentru că i-a vorbit și că va fi „acolo” pentru el oricând va avea nevoie de suport, dar categoric să nu-l impună să vorbească despre experiența de abuz. Mai mult decât atât, să nu întrebe copilul de ce nu a vorbit mai devreme despre abuz, pentru a nu accentua și mai mult sentimentul de vinovăție de rușine și anxietatea copilului.

Este important ca părintele să nu trateze copilul ca inițiator sau provocator al abuzului. Copilul trebuie să știe că el nu poartă nicio vină pentru ce i s-a întâmplat. Dar nici să-i amintească în fiecare zi că este o victimă, pentru că îi va accentua și mai mult gradul de vulnerabilitate.

În concluzie, părinții își pot susține copiii în procesul de depășire a traumei prin:

  • asigurarea propriului echilibru emoțional care le va permite să reacționeze adecvat și să poată să-și asculte și să creadă declarațiile copilului,
  • asigurarea copilului că nu poartă el vină pentru ce i s-a întâmplat,
  • validarea emoțiilor și sentimentelor copilului
  • asigurarea copilului că întotdeauna va avea suport fizic și moral.

Sursa: suntparinte.md